Am citit un studiu despre autocontrol și iertare, respectiv despre
corelația dintre cele două: Self-Control and Forgiveness: A
Meta-Analytic Review.
Iertarea este înțeleasă aici ca fiind mai degrabă o inhibare a răzbunarii decât o expresie a bunăvoinței.
Cercetătorii au aflat că nivelurile superioare de autocontrol sunt asociate cu o capacitate mai ridicată de iertare.
Din nefericire, răspunsul nostru implicit atunci când suntem victima unui abuz (aici abuz = încălcare a limitelor
personale) este în mod obișnuit opus iertării. În consecință,
iertarea necesită forța de a depăși acest resentiment în favoarea unui
răspuns mai acceptabil – bunăvoință sporită.
Iertarea este definită aici ca o transformare motivațională care îi orientează pe oameni :
– să își inhibe răspunsurile distructive (pentru relații);
– să se comporte constructiv față de cineva care s-a comportat distructiv față de ei;
„Victima unei greșeli” trebuie să suprascrie frecvent impulsul visceral de a se răzbuna în favoarea unei orientări spre rezolvarea constructivă a problemelor.
Pe scurt, respingerea dorinței de a se răzbuna, ca răspuns la încălcări ale limitelor personale, pare să fie un semn distinctiv important al relațiilor de succes.