Dezamăgire este un cuvânt cu conotaţie negativă, o emoţie ce emană tristeţe, o stare care înseamnă că ai aşteptat cu ardoare ceva şi nu s-a întâmplat. Şi simţi un gol în stomac, poate chiar puţină greaţă …. este dezamăgirea. Cercetătorii spun că există două experienţe emoţionale diferite: dezamăgirea legată de rezultat şi dezamăgirea legată de o persoană.
Cum apare şi de unde vine dezamăgirea? În primul rând este o reacţie psihologică la un rezultat ce nu corespunde cu aşteptările predefinite (Loomes & Sugden, 1986). Cum ne construim aşteptările, cum ni le formăm? Din nevoi. Toţi avem aceleaşi nevoi, chiar dacă uneori nu vrem să recunoaştem, nu vrem să fim vulnerabili. Şi ca să le recunoaştem, voi enumera câteva din nevoile noastre fundamentale:
- Afecţiune – adică iubire. E cineva care nu are nevoie de iubire? Bebeluşii mor, uneori, dacă nu primesc afecţiune şi îmbrăţişări.
- Apreciere – avem nevoie să auzim vorbe bune şi calde de la cei dragi nouă, de la cei care contează pentru noi. Şi de ce nu şi de la colegi, cunoştinţe, cu asta ne hrănim sufletul. Aprecierea e o sursă de motivaţie pentru oricare dintre noi.
- Atenţie – vrem ca cineva să ne vadă, cineva să ne audă, cineva să ne asculte când vorbim. Sau să fie prezent în relaţie.
- Aprobare – ceea ce spunem e important pentru ceilalţi, acţiunile pe care le facem contează, ca urmare ni se dă dreptate. Suntem validaţi.
- Acceptare – vrem să simţim şi să avem certitudinea că nu suntem mereu judecaţi şi analizaţi, ci că suntem acceptaţi aşa cum suntem …. cu bune şi cu rele, cu smerenia evidenţei că ne putem mereu schimba şi transforma în ceva mai bun azi! decât am fost ieri.
Şi să revin la dezamăgire. Ce este de făcut dacă am nişte nevoi şi nu îmi sunt împlinite? Cel mai simplu ar fi să fiu şi să rămân dezamăgit, să pozez în victimă. Adică să dau vina pe ceilalţi, cum că din cauza lor trebuie să suport acum dezamăgirea. O lipsă de responsabilitate, cum ar veni.
Nu primesc afecţiunea, iubirea pe care mi-o doresc..şi sunt dezamăgit. În terapie poţi fi întrebat – cum, mai exact, îţi doreşti să primeşti afecţiune? ce faci tu pentru asta, cum oferi tu afecţiune celorlalţi?.. şi mai ales celor pe care îi arăţi cu degetul.
Nu primesc aprecierea pe care o speram, primesc chiar indiferenţă.. şi sunt dezamăgit. Oare tu le arăţi apreciere celorlalţi? Sau crezi că doar ţi se cuvine?!
Nu primesc atenţia de care aveam nevoie ..şi sunt dezamăgit. Adu-ţi aminte cum te-ai purtat şi tu ultima oară cu cel pe care îl învinovăţeşti. Cum când? Atunci când erai prea plictisit ca să îi dai atenţie şi te vizita aroganţa…
Nu primesc aprobare pentru ce fac sau spun..şi sunt dezamăgit. Tu ştii cine eşti? Câte lucruri ştii că nu ştii?
Nu sunt acceptat în grupurile mele de referinţă..şi sunt dezamăgit.
Ne scapă ceva aici. Poate contribuţia pe care o avem în relaţiile noastre şi nu o conştientizăm, poate speranţele nerealiste sau chiar fanteziile pe care ni le construim singuri. Sau poate pur şi simplu mesaje de la ceilalţi, greşit interpretate. Uneori se întâmplă să avem impresia că le merităm pe toate, fără să dăm nimic la schimb. Sau poate, pur şi simplu, pe ceilalţi nu-i interesează de noi – cruda realitate – însă noi avem aşteptări .. în van.
Uneori ne punem toate speranţele într-un rezultat, care nu e pe măsura aşteptărilor. Şi iar suntem dezamăgiţi..dar asta e deja o discuţie mult mai complexă.
Tot ce am descris (şi eu) sună a Cerc Vicios, nu-i aşa?! Probabil că te-ai prins deja cum să ieşi din el. Tu când ai fost dezamăgit ultima oară?