Gânduri. Liviu. Six.

Ne-am căsătorit repede, în 2 săptămâni. Așa a fost cu noi, cum a început, tot așa s-a terminat, repede. I se spunea Six (după neamul lui de oameni deștepți), dar îl chema Liviu. Eu i-am spus mereu Țuțu, și el mie la fel, așa am stabilit noi după povestea unei întâmplari haioase din studenția lui. A venit să mă ceară de la ai mei emoționat, cu un zâmbet larg și un buchet de flori. Mama l-a plăcut imediat, mi-a spus că avea un zâmbet de om bun. Și era un om bun și blând. Eram la cofetărie când mi-a spus toate poveștile din armată. Le spunea râzând, cu umorul lui serios și foarte fin, uneori ușor ironic. Dar nu puteai să te superi pe el, pentru că te bufnea imediat râsul. Era genul de om care arunca scrumiera cu totul la gunoi, dacă îl rugai.

M-a dus la el acasă, să mă prezinte familiei și prietenilor lui buni. Era tare mândru de satul lui. Și toți prietenii îl iubeau mult. Probabil că încă îl mai iubesc. Nunta am făcut-o acolo, a venit multă lume să îl vadă pe băiatu’ moașei. De câte ori mergeam la el acasă se relaxa atât de mult, se odihnea și dormea într-un hamac unde sforăia de răsuna valea. În fine, dealul.

Primul nostru copil este băiat. Pfoai! cât de mândru și plin de el a fost când a venit să ne ia de la maternitate. Atâta bucurie și atâta iubire nu mai văzusem niciodată până atunci. Am o imagine fixată bine pe retina mea, cu zâmbetul lui. Dacă aș ști să pictez, ce tablou luminos ar ieși. Când a venit pe lume și fetița noastră îmi amintesc cum m-am trezit cu el lângă noi, în salon. Aștepta cu calm să ne trezim. Era o altă fericire, în ochi, în mereul lui zâmbet blând, era iubirea aia caldă și protectoare de tată de fată. A fost mereu cald și delicat cu ea. A fost cel mai bun tată din lume. De la el au învățat copiii mei să le placă muzica, arta, matematica, natura, muntele, fotbalul, Dinamo, scrima, calmul, răbdarea, bunul simț. Au învățat și că oamenii leneși sunt de fapt foarte inteligenți, pentru că găsesc cele mai bune soluții, cu cel mai mic consum de energie. Drăguț, nu?

A fost și cel mai bun soț din lume. Și a știut asta, pentru că i-am spus-o. Cred că o știe și acum, acolo, în cealaltă dimensiune.

Îi plăcea politica. Și istoria. Și electronica. Și dreptul, a fost a doua facultate. Politica a treia. Și ar fi terminat și istoria, a patra, dacă ar mai fi stat pe-aici, cu noi, pe pământ. Era cel mai inteligent om pe care l-am avut în viața mea. Atât de multă blândețe și fermitate deodată, într-un singur om, nu cred că a mai văzut cineva. Cred că ar fi ajuns persoană importantă. Oricum era.

Era atât de sincer și darnic, încât risca să fie luat de fraier, dealtfel spunea mereu – dacă sunt bun, sunt prost. Dar nu era. Era un fel de naiv plin de omenie și cu multă încredere în oameni. El nu știa să mintă sau să se prefacă altfel decât era. Deci cum ar fi putut să vadă nimicul din unii oameni?! Nu era loc pentru rău în sufletul lui. Pur și simplu.

Avea un blog, încă mai este: https://domnulsix.wordpress.com/ . Un blog unde scria despre pasiunea lui, viața politică. Oau! ce ar mai fi scris în timpul pandemiei, sau despre războiul din zilele astea. Ne-ar fi explicat cum stă treaba.

Pe 6 martie a plecat definitiv din lumea asta. Au trecut 10 ani. Dar există în continuare în lumea noastră, a mea și a copiilor noștri, a familiei lui. Mereu m-am întrebat de ce trebuie să îl pomenim în ziua în care a murit și nu în cea în care s-a născut.

Îl visez uneori și mă roagă să îl las să plece. L-am lăsat.

Să știi că suntem bine. Toți 3. Ne lipsești, dar, am învățat să ne descurcăm.