De ce e crucial să știi diferența?!
Pentru că în ultimul timp apare mereu în cabinet acest subiect, m-am hotărât să îl clarific.
Când suntem într-o relație, toți ne dorim același lucru: să fim fericiți. De multe ori, credem că rețeta fericirii este să avem libertate în relație. Ne imaginăm că o relație perfectă este aceea în care putem face ce vrem, oricând vrem, fără să dăm socoteală nimănui, de exemplu: să ieși oricând cu prietenii în oraș, să călătorești singur dacă vrei, sau să poți cheltui banii cum vrei tu, să poți să te ocupi de ce hobby-uri și pasiuni dorești fără să simți că trebuie să îi ceri voie partenerului. Dar este oare libertatea, descrisă așa, cheia unei relații fericite?
De fapt, psihologii spun că există o confuzie între libertate și autonomie și este una dintre cele mai mari capcane în care poți cădea într-un cuplu.
Libertatea în cuplu este – un concept extern și comportamental. Se referă la cât de mult poți să faci lucruri fără ca partenerul sau altcineva să te oprească, a acționa fără constrângeri sau obstacole impuse din exterior. Asta sună super, nu?
Autonomia în cuplu este – un concept intern și psihologic: este o forță interioară, libertatea interioară de a alege în baza propriilor valori, acțiunile sunt inițiate de tine și nu indicate din exteriorul tău, este puterea de a face lucruri pentru că tu vrei cu adevărat, nu pentru că te temi de ceva, te simți obligat sau ești manipulat.
Conform Teoriei Autodeterminării (E.L. Deci și R.M Ryan) – autonomia este una dintre cele 3 nevoi psihologice de bază universale și esențiale pentru starea de bine, motivația și dezvoltarea unei persoane: nevoia de autonomie, nevoia de competența și nevoia de relaționare, conexiune.
Într-o relație, autonomia arată așa: îți păstrezi propriile opinii, valori și visuri, chiar și atunci când ești cu partenerul; alegi să fii în relație pentru că tu îți dorești asta; faci lucruri pentru cuplu pentru că tu vrei să contribui la binele vostru comun, nu pentru că te simți obligat. O persoană autonomă se simte liberă să fie ea însăși, fără a se simți judecată. Este o nevoie fundamentală a noastră, a tuturor.
Ce se întâmplă când le încurci? Confundarea celor două concepte poate strica o relație.
Dacă relația este bazată pe libertate excesivă, partenerii se îndepărtează unul de celălalt. Ei încep să prioritizeze activitățile individuale în detrimentul timpului petrecut împreună. Încet-încet nu mai există un “noi”, ci doar un “eu” și un “tu” care se întâmplă să locuiască împreună. O relație bazată doar pe asta riscă să devină o relație de “colegi de apartament”, în care fiecare își vede de viața lui, iar legătura emoțională se pierde. Când libertatea nu e dublată de o conexiune reală, ea duce la distanță și la un sentiment de singurătate în doi.
Dacă relația este bazată pe lipsa de autonomie, unul sau ambii parteneri renunță la interesele lor, la prieteni și chiar la o parte din identitatea lor ca să se potrivească în cuplu, atunci devine o relație de co-dependență, în care fericirea unui partener depinde de fericirea celuilalt. Așa apare frustrarea și epuizarea emoțională.
Cheia unei relații sănătoase nu este să ai mai multă libertate, ci mai multă autonomie. Când ambii parteneri se simt autonomi și își respectă individualitatea, libertatea devine ceva normal, nu o problemă care trebuie negociată permanent. Să fii autonom în cuplu înseamnă să-ți iubești partenerul și, în același timp, să-l lași să crească și să se dezvolte. Înseamnă să construiești o viață împreună, știind că amândoi ați ales, de bunăvoie, să faceți parte din ea. Este libertatea de a alege să iubești, în fiecare zi, și nu de a fi obligat să o faci.